Ebitda – definiție și formulă

Ebitda – definiție

Acronimul ebitda provine din limba engleză și face referire la „Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization”. În traducere se referă la „Profitul înainte de dobânzi, taxe, amortizare și deprecieri”.

Ebitda este un indicator care arată performanța unei afaceri, scopul acestuia fiind  de a analiza profitul înainte de a scăderea impozitului pe profit, dobânzile și amortizarea. Indicatorul se utilizează în afaceri pentru cunoașterea situației companiei, mai exact, pentru a determina  în ce măsură aceasta s-a îmbunătățit de-a lungul unei perioade de timp.  

Altfel spus, indicatorul ebitda determină profitul generat de operațiunile economice ale unei companii, înainte de eliminarea tuturor  cheltuielilor de depreciere, de amortizare, taxele și dobânzile aferente, fiind de evitat ca indicatorul să aibă o valoare negativă. 

Cheltuielile de depreciere – sunt costurile activelor care se depreciază în timp, mai precis, își pierd valoarea din cauza utilizării lor;

Amortizarea – reflectă valoarea bunurilor pe măsură ce sunt utilizate; 

Taxele – obligațiile bănești pe care trebuie să le achite fiecare persoană juridică, pentru diverse servicii oferite de autoritățile publice;

Dobânda – suma de bani care trebuie plătită sau primită pentru utilizarea unor sume de bani cu titlu de împrumut, depozit, leasing financiar etc.

Calcularea ebitda oferă o imagine clară asupra profitului  pe care îl  obține unitatea economică și pune în evidență valoarea pe care firma o are – detalii utile pentru viitorii cumpărători sau investitori. 

În plus, fiind un indicator care se concentrează pe câștigurile brute, mulți proprietari, investitori și analiști financiari, îl utilizează pentru a compara profitul  pe care îl încasează diverse companii din industrie, având de regulă, același specific de activitate, înainte de deprecieri, dobânzi, taxe și amortizare. 

Așadar, această comparație vizează identificarea companiilor care au o eficiență mai mare decât media industriei într-un anumit sector de piață. 

Ebitda arată cuantumul profitului brut, fără a ține cont de cheltuielile de capital și de datoriile către stat. Astfel, indicatorul poate să nu reflecte adevărata situație financiară  a companiei, performanța sau capacitatea de plată. 

Ebitda – formula

Pentru a calcula profitul înainte de dobânzi, taxe, amortizări și deprecieri, se utilizează următoarea metodă de calcul, respectiv formula ebitda: 

Ebitda = profit net + impozit pe profit + cheltuieli cu dobândă + amortizarea

Profit net – reprezintă câștigul încasat ca urmare a desfășurării unei  activități economice, respectiv diferența rămasă după plata  cheltuielilor;

Impozit pe profit – este taxa datorată Bugetului de Stat al României, de către următorii contribuabili: 

  • persoanele juridice române, cu excepțiile prevăzute de lege
  • persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sau mai multor sedii permanente stabilite în România;
  • persoanele juridice străine rezidente în România potrivit locului conducerii efective;
  • persoanele juridice străine care realizează anumite venituri prevăzute limitativ de lege; 
  • persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene. 

taxe

Cheltuielile cu dobândă – reprezintă totalitatea costurilor generate de plata de dobânzi. 

Dacă din diverse motive, rezultatul calcului ebitda este unul nedorit sau neașteptat și din aceasta rezultă în mod clar că veniturile încasate nu vor depăși cheltuielile, compania trebuie să ia în calcul aplicarea unor măsuri, care, pe termen lung, să crească performanța financiară a companiei și, implicit, profitul. 

Profitabilitatea activității economice poate fi îmbunătățită prin aplicarea unor strategii pe diferite nivele ale companiei, cele mai des întâlnite fiind reprezentate de:

Optimizarea costurilor – această metodă presupune o analiză asupra cheltuielilor și identificarea zonelor în care se pot face schimbări, mai exact, economii;

Instruirea personalului – performanța unei companii este de multe ori rezultatul direct al existenței  unui personal atent instruit și motivat; 

Tehnologizarea – procesul de tehnologizare reprezintă principala metodă prin care o companie își poate crește eficiența, dar și minimiza diverse costuri, chiar dacă la început, presupune și efectuarea unor investiții în implementarea strategiei adoptate;

Creșterea veniturilor – constă în vânzarea unei game mai largi de servicii sau produse, bineînțeles, în conformitate cu tendințele pieței. 

Așadar, indicatorul ebitda este util în analiza valorii de piață a unei companii, oferind informații de bază în legătură cu performanțele înregistrate, fiind de recomandat ca monitorizarea acestuia să fie continuă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

Cine este obligat să aibă POS în 2024?

Luând în considerare capacitățile tehnologice din zilele noastre, nu este surprinzător că plata cu...

Limită depunere numerar bancă – persoană fizică

Care este limita pentru depunere numerar la bancă pentru persoana fizică? Multe bănci din România...

Am uitat să scot raportul z – ce se întâmplă?

Am uitat să scot raportul z - raport z scos în ziua următoare Potrivit art....

La ce bancă se poate alimenta cardul Revolut?

Revolut este un serviciu financiar digital care a câștigat rapid popularitate datorită funcționalităților sale...