Ce este executarea silită?
Procedura executării silite constituie un mecanism juridic prin intermediul căruia un creditor poate obține, în mod coercitiv, satisfacerea creanței sale de la un debitor care nu și-a îndeplinit obligațiile de plată în termenul convenit între părți. Această procedură se desfășoară sub autoritatea executorului judecătoresc, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, cu excepția creanțelor fiscale, care intră în competența organelor fiscale, conform reglementărilor din Codul de procedură fiscală.
Declanșarea procedurii de executare silită se realizează la solicitarea expresă a creditorului, în baza unui titlu executoriu. Acesta poate fi reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă, un contract de ipotecă, un contract de leasing sau o cambie. Etapele procedurale implică depunerea unei cereri la executorul judecătoresc competent teritorial, obținerea încuviințării din partea instanței de executare, notificarea debitorului prin intermediul unei somații și implementarea măsurilor de executare propriu-zise.
Instrumentele prin care se realizează executarea silită prevăzute de lege sunt: sechestrarea și valorificarea bunurilor mobile și imobile ale debitorului, instituirea popririi asupra conturilor bancare și a sumelor datorate debitorului de către terți, precum și predarea silită a bunurilor.
Cadrul legal în vigoare prevede o serie de garanții menite să asigure protecția drepturilor debitorului în cursul procedurii de executare silită. Astfel, Codul de procedură civilă stabilește anumite limite pentru veniturile care pot face obiectul popririi, reglementează strict procedura de valorificare a bunurilor imobile și instituie termene de prescripție pentru actele de executare. Aceste prevederi normative au drept scop asigurarea unui echilibru între interesele legitime ale creditorului și drepturile fundamentale ale debitorului, în consonanță cu principiile de drept și echitate.
Sumă minimă executare silită
În ceea ce privește existența unei sume minime pentru declanșarea executării silite, este important de subliniat faptul că legislația română nu prevede o limită valorică inferioară generală sub care procedura nu poate fi inițiată. Prin urmare, un creditor are posibilitatea de a demara executarea silită pentru orice creanță recunoscută printr-un titlu executoriu, indiferent de valoarea concretă a acesteia.
Cu toate acestea, art. 813 din C. proc. civ. introduce o limitare specifică în materia vânzării bunurilor imobile ale debitorului. Conform acestei dispoziții legale, pentru creanțele a căror valoare nu depășește suma de 10.000 lei, executarea silită prin vânzarea bunurilor imobile este permisă exclusiv în următoarele situații:
- În absența altor bunuri urmăribile ale debitorului;
- În cazul în care bunurile urmăribile existente nu pot fi valorificate în mod eficient pentru acoperirea integrală a creanței.
Aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 727 din C. proc. civ., care stabilește categoriile de bunuri exceptate de la urmărirea silită. Conform acestui text legal, „Nu sunt supuse urmăririi silite:
a) bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului şi familiei sale şi obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
b) obiectele indispensabile persoanelor cu handicap şi cele destinate îngrijirii bolnavilor;
c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obţinerii mijloacelor de subzistenţă şi furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă;
d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnă;
e) scrisorile, fotografiile şi tablourile personale sau de familie şi altele asemenea;
f) bunurile declarate neurmăribile în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.”
În consecință, în ipoteza în care patrimoniul debitorului este constituit exclusiv din bunurile enumerate la art. 727 din C. proc. civ. sau dacă anumite bunuri care nu intră sub incidența acestui articol nu pot fi evaluate sau valorificate în mod eficient, debitorul care are o obligație de plată inferioară sumei de 10.000 de lei poate face obiectul executării silite prin vânzarea bunurilor sale imobile.
Legislația prevede, de asemenea, o excepție suplimentară de la regula instituită prin articolul 813 din C. proc. civ. Astfel, urmărirea silită imobiliară poate fi declanșată chiar și pentru creanțe care nu ating pragul valoric de 10.000 lei în situația în care debitorul manifestă un comportament necooperant. Această ipoteză vizează cazurile în care debitorul refuză în mod nejustificat să furnizeze executorului judecătoresc informațiile, lămuririle și dovezile necesare, sau când acesta furnizează cu rea-credință informații incomplete sau neadevărate cu privire la existența și valoarea unor bunuri mobile ori venituri care ar putea fi valorificate în vederea acoperirii creanței.
Citește și „Sunt executat silit dar nu am nimic pe numele meu” – Ce se întâmplă?