Verificare ANAF persoane fizice

Ce este ANAF?

Agenția Națională de Administrare Fiscală sau ANAF este un organ de specialitate al administrației publice centrale din România. Principalul rol al ANAF reprezintă asigurarea resurselor pentru cheltuielile publice ale statului prin colectarea și administrarea eficientă a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Ce verifică ANAF în cazul persoanelor fizice?

Controalele derulate de autoritățile fiscale au început să ia amploare, diversificarea surselor de venit și constatarea situațiilor în care veniturile obținute sunt incomplet declarate, constituind principalul motiv al derulării acestor controale. După cum bine cunoaștem, există numeroase domenii în care riscul de a aduce declarații false în ceea ce privește veniturile obținute este ridicat. ANAF vizează în special domenii precum serviciile de înfrumusețare, tranzacționarea de criptomonede, promovările online ale produselor, diferite activități pe social media, activitățile artistice ale vedetelor, etc. Când se aduc în discuție aceste categorii, ANAF sporește atenția, deoarece, aceste domenii sunt cele mai controversate din punct de vedere al declarațiilor incomplete referitoare la încasările financiare.

Legislația este adaptată de la tendințe la tendințe, urmărind să includă un spectru mai vast în ceea ce privește desfășurarea activităților de control asupra persoanelor fizice. Așadar, asemănător controalelor fiscale pentru societățile comerciale, de investigații similare vor beneficia și persoanele fizice vizate. Această inspecție a patrimoniului deținut de o persoană fizică presupune o verificare care este exclusiv de competența ANAF, având o durată lungă de desfășurare și, de asemenea, cuprinde o perioadă îndelungată de adoptare a deciziei.

Care este procesul de selecție verificare ANAF  a persoanelor fizice?

În România există 14.356.236 milioane de oameni care au venituri impozabile. Pentru analiza exactă a situației, Agenția Națională de Administrare Fiscală apelează la 4 filtre care contribuie la identificarea mai facilă a potențialelor ilegalități.

Filtrul 1 reprezintă identificarea celor care au cheltuieli semnificative, ca de exemplu: asociați sau acționari care au împrumutat firma cu peste 200.000 lei, persoane fizice care achiziționează bunuri sau locuințe în valoare de peste 70.000 €, persoane fizice care achiziționează mașini de peste 25.000 € sau persoane fizice cu depozite anuale de peste 150.000 lei.

Filtrul 2 reprezintă această analiză de risc: venituri personale declarate în perioada recentă (analiza veniturilor declarate de contribuabili pentru intervalul a 2 ani, ținându-se cont și de eventualele venituri declarate în perioada anterioară), cheltuieli personale și creșterea valorii patrimoniului (achiziții de locuințe și terenuri; constituiri de depozite bancare; achiziții de autovehicule, nave și aeronave) și, de asemenea, care sunt sursele neimpozabile la care au apelat contribuabilii (estimări de sume retrase din depozite bancare).

Filtrul 3 reprezintă determinarea cazurilor semnificative. Criteriile de determinare a acestor cazuri sunt: riscul anual de nedeclarare mai mare de 1 milion de lei, achiziții de proprietăți imobiliare de minim 700.000 lei, achiziții de autoturisme în valoare însumată de minim 350.000 lei.

Filtrul 4 reprezintă determinarea posibilităților de acoperire a riscului între rude. Identificarea persoanelor în diverse grade de rudenie, până la gradul II, verificarea veniturilor declarate semnificative ale soților care ar putea compensa sau diminua riscurile calculate și verificarea apartenenței la grupul de risc a persoanelor aflate în diferite grade de rudenie cu suspectul.

Categorii care fac parte din grupa de risc:

Grupa de risc 1: Patron bogat de firmă săracă – deține un patrimoniu semnificativ (case, mașini, împrumuturi către firme) care nu corespunde cu veniturile declarate care sunt mult mai mici, sau deține firme cu o cifră de afaceri viabilă dar cu rezultate nesatisfăcătoare (sunt tot timpul pe pierdere sau cu un profit mult prea mic raportat la cifra de afaceri).

Grupa de risc 2: Persoane cu patrimoniu semnificativ dar fără activități economice cunoscute – în cazul acestor persoane există posibilitatea ca ele să obțină venituri fie din activități legale dar nedeclarate, fie din activități ilegale, precum cămătărie, trafic de persoane etc.

Grupa de risc 3: Persoane cu venituri volatile – în domeniile acestora de activitate (showbiz sau social media) veniturile sunt volatile și provin exclusiv din exploatarea comercială a dreptului de imagine, din participarea la diverse evenimente, fără existența unui contract permanent care să permită urmărirea veniturilor.

Grupa de risc 4: Alte persoane care nu fac parte din cele 3 categorii de mai sus, dar care prezintă, de asemenea, un risc major.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

Cine este obligat să aibă POS în 2024?

Luând în considerare capacitățile tehnologice din zilele noastre, nu este surprinzător că plata cu...

Limită depunere numerar bancă – persoană fizică

Care este limita pentru depunere numerar la bancă pentru persoana fizică? Multe bănci din România...

Am uitat să scot raportul z – ce se întâmplă?

Am uitat să scot raportul z - raport z scos în ziua următoare Potrivit art....

Valoare reziduală

Ce înseamnă valoarea reziduală? Valoarea reziduală reprezintă suma de bani pe care un client care...