Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, semnează noi contracte de finanțare pentru energie regenerabilă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat semnarea unor noi contracte de finanțare cu 29 de entități publice locale pentru investiții în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Aceste proiecte sunt susținute prin Fondul pentru Modernizare și au o valoare totală de peste 62 milioane lei (aproximativ 12,57 milioane euro).

Contractele fac parte din Programul-cheie 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei. Proiectele vizează construcția unor parcuri fotovoltaice care vor produce energie curată pentru autoconsumul instituțiilor publice precum școli, spitale și primării. Prin aceste inițiative se urmărește creșterea independenței energetice și eficientizarea administrației publice.

Valoarea totală a celor 29 de proiecte este estimată la 62.540.429 lei (aproximativ 12,57 milioane euro), cu o finanțare din Fondul pentru Modernizare în valoare de aproximativ 56 milioane lei (11,3 milioane euro). Capacitatea totală instalată va fi de circa 9,13 MW.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „România intră într-o nouă eră energetică… Semnăm contracte pentru ca spitalele să devină mai sigure… Este cea mai puternică investiție într-o Românie care se ridică pe picioarele ei.”

Bilanțul apelului de finanțare ajunge astfel la un total impresionant: peste 1046 contracte semnate cu o valoare cumulată ce depășeste echivalentul a aproximativ 569 milioane euro. Capacitatea energetică instalată prin aceste proiecte depașeste acum 403 MW.

Bineficiari ai noilor contractelor includ:

  • Comuna Șimand din județul Arad;
  • Comunele Poienarii de Muscel și Albeștii de Muscel din județul Argeș;
  • Multe alte comune și instituții universitare precum Universitatea Dunărea de Jos din Galați.

Această inițiativă permite autorităților locale să devină producători activi ai propriei energii verzi contribuind astfel direct la bugetele comunităților lor.

Sursa: Ministerului Energiei pe Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

La ce bancă se poate alimenta cardul Revolut?

Revolut este un serviciu financiar digital care a câștigat rapid popularitate datorită funcționalităților sale...

Cine este obligat să aibă POS în 2025?

Luând în considerare capacitățile tehnologice din zilele noastre, nu este surprinzător că plata cu...

Am uitat să scot raportul z – ce se întâmplă?

Am uitat să scot raportul z - raport z scos în ziua următoare Potrivit art....

Limită depunere numerar bancă – persoană fizică

Care este limita pentru depunere numerar la bancă pentru persoana fizică? Multe bănci din România...