Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis pentru persoane fizice în august

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis pentru persoanele fizice, cu subscrieri disponibile între 8 și 20 august.

Investitorii individuali pot achiziționa obligațiuni denominate atât în lei, cât și în euro. Valoarea minimă a unei subscrieri este stabilită la 5.000 RON pentru emisiunile în moneda națională cu maturități de un an și trei ani. Pentru emisiunea specială dedicată donatorilor de sânge, pragul minim este de 500 RON, în timp ce pentru obligațiunile în euro, suma minimă este de 1.000 EUR, informează Profit.ro.

Titlurile vor fi listate ulterior la Bursa de Valori București, conform prospectului de emisiune.

În cadrul ediției anterioare din iunie 2024, românii au investit 2,1 miliarde lei în titluri de stat Fidelis. Oferta a inclus cinci emisiuni distincte, dintre care cele în lei au atras 942,7 milioane lei, iar cele două în euro au cumulat 245,9 milioane euro.

O atenție deosebită a fost acordată donatorilor de sânge, care au achiziționat titluri în valoare de aproximativ 274 milioane lei, beneficiind de o dobândă preferențială, cu un punct procentual peste rata standard, ajungând la 7%.

Alin Marius Andrieș, secretar de Stat în Ministerul de Finanțe, a anunțat o creștere a frecvenței emisiunilor Fidelis: „Frecvența emisiunilor Fidelis va crește de la 4 la 6 pe an. Următoarea ediție va fi în luna august, iar celelalte două în octombrie și decembrie”.

Andrieș a mai precizat că suma totală atrasă prin programul Fidelis a ajuns la 21 miliarde lei, reprezentând deținerile curente ale persoanelor fizice.

Ștefan Nanu, șeful Trezoreriei Statului, a oferit o perspectivă mai largă asupra împrumuturilor statului: „din 140 miliarde lei, bani pe care Statul i-a împrumutat anul acesta, cam 10% vin de la populație, aici fiind incluse și împrumuturile externe”.

În ceea ce privește mult-discutatele obligațiuni Samurai, destinate pieței japoneze, Andrieș a declarat că procesul de pregătire a fost finalizat: „În momentul acesta suntem în contact cu sindicatul de intermediere și cu partenerii noștri pentru a identifica momentul oportun, din perspectiva momentului de piață. Obiectivul nostru este să realizăm emisiunea anul acesta. Momentul când o vom realiza ține de momentul de piață”.

Acesta a subliniat importanța contextului pentru succesul primei emisiuni de obligațiuni Samurai, evidențiind obiectivul de diversificare a surselor de finanțare: „Noi vrem diversificare, să intrăm pe o nouă piață. Este o diversificare atât din perspectiva monedei cât și de atragere a noilor investitori”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

Cine este obligat să aibă POS în 2024?

Luând în considerare capacitățile tehnologice din zilele noastre, nu este surprinzător că plata cu...

Limită depunere numerar bancă – persoană fizică

Care este limita pentru depunere numerar la bancă pentru persoana fizică? Multe bănci din România...

Am uitat să scot raportul z – ce se întâmplă?

Am uitat să scot raportul z - raport z scos în ziua următoare Potrivit art....

La ce bancă se poate alimenta cardul Revolut?

Revolut este un serviciu financiar digital care a câștigat rapid popularitate datorită funcționalităților sale...