Compania Intuit, cu sediul în Mountain View, California, și-a anunțat intenția de a restructura semnificativ forța de muncă. Compania tech, cunoscută pentru produsele sale software TurboTax și QuickBooks, va renunța la aproximativ 1.800 de angajați, ceea ce reprezintă o zecime din totalul personalului său, informează PROFIT.ro
Sasan Goodarzi, directorul executiv al Intuit, a subliniat că această decizie nu este motivată de reducerea costurilor, ci de dorința companiei de a investi în tehnologia inteligenței artificiale (AI). Potrivit lui Goodarzi, această mișcare strategică este importantă pentru a rămâne competitivi într-un peisaj tehnologic în rapidă evoluție.
Conducerea Intuit intenționează să înlocuiască personalul disponibilizat cu specialiști mai bine pregătiți pentru a lucra cu tehnologiile AI avansate. Goodarzi a declarat: „Companiile care nu sunt pregătite să prote de această revoluție AI vor rămâne în urmă și, în timp, nu vor mai exista”.
O parte semnificativă a angajaților care vor părăsi compania, aproximativ 1.050, au fost evaluați ca neîndeplinind standardele de performanță stabilite de Intuit. Referindu-se la aceștia, CEO-ul a menționat: „Am ridicat semnicativ ștacheta așteptărilor noastre privind performanța angajaților, ceea ce a dus la părăsirea companiei a aproximativ 1.050 de angajați care nu îndeplinesc așteptările și despre care credem că vor avea mai mult succes în afara Intuit”.
Restructurarea va afecta și nivelurile superioare ale managementului, cu o reducere de 10% a numărului de directori. În plus, Intuit plănuiește să închidă birourile din Edmonton și Boise, oferind angajaților din aceste locații opțiunea de a se reloca sau de a-și căuta un alt loc de muncă.
Procesul de notificare a angajaților afectați de această decizie va fi rapid, Goodarzi informând personalul că cei care nu primesc un e-mail de notificare până dimineața următoare pot considera că își vor păstra pozițiile în cadrul companiei.