Curaj. Reziliență. Libertate. Aceste valori sunt simbolizate de drapelul Ucrainei, care astăzi flutură cu mândrie în fața sediului Comisiei Europene din Bruxelles.
Cu ocazia Zilei Drapelului Ucrainei, acest gest reprezintă un semnal puternic că Europa rămâne unită și ferm angajată alături de Ucraina în eforturile sale pentru o pace justă și durabilă.
Prezența drapelului ucrainean la Bruxelles subliniază solidaritatea europeană într-un moment crucial pentru regiune. Într-o perioadă marcată de provocări geopolitice majore, mesajul transmis este unul clar: „Ми з вами” sau „Suntem alături de voi”.
Această acțiune simbolică reafirmă sprijinul continuu pe care Uniunea Europeană îl oferă Ucrainei nu doar astazi ci în fiecare zi.
Sursa informației este pagina oficiala de Facebook a Comisiei Europene în România: comisia.europeana.in.romania.