În cadrul ședinței de politică monetară de joi, Banca Angliei (BoE) a optat pentru menținerea ratei dobânzii de referință la nivelul de 5,25%, cel mai înalt din ultimii 16 ani, anunță Economica.net.
Această decizie precede alegerile programate pentru 4 iulie și vine însoțită de indicii privind o posibilă relaxare monetară în viitorul apropiat, pe fondul scăderii inflației.
Comitetul de politică monetară al BoE, format din nouă membri, a votat cu o majoritate de 7 la 2 în favoarea păstrării costurilor de împrumut la nivelul actual, conform așteptărilor analiștilor financiari.
Într-un comunicat emis după ședința monetară, guvernatorul BoE, Andrew Bailey, a transmis următoarele: „Cele mai recente date care arată că inflația a revenit la ținta de 2% sunt vești bune dar este prea curând să reducem dobânzile. Trebuie să ne asigurăm că inflația rămâne scăzută și de aceea am decis să menținem dobânda de politică monetară la 5,25%”.
Hotărârea BoE survine într-un context în care piețele financiare nu anticipează o reducere iminentă a dobânzilor de către Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed).
În contrast, Banca Centrală Europeană a diminuat recent costul creditului pentru prima dată în ultimii 5 ani. În acest fel s-au confirmat progresele în combaterea inflației ridicate. Totuși, s-a semnalat că lupta nu s-a încheiat, inflația fiind prognozată să rămână la cote îngrijorătoare până în 2025.
Alpesh Paleja, economist la Confederația Industriei Britanice, și-a exprimat opinia, mai exact: „Încă ne așteptăm ca Banca Angliei să reducă dobânzile în august dar nu este o certitudine, urmează să fie publicate date economice cheie în următoarea lună”.
Banca Angliei previzionează că în a doua jumătate a anului 2024, rata inflației se va situa în jurul valorii de 2,5%, pe măsură ce impactul scăderii prețurilor la energie se va atenua.