Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, a luat parte astăzi la reuniunea Comitetului Național pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), desfășurată la Palatul Victoria. Evenimentul a fost prezidat de Premierul României, domnul Marcel Ciolacu.
În cadrul întâlnirii, care a reunit numeroși reprezentanți de rang înalt ai instituțiilor implicate în acest proces strategic, discuțiile s-au concentrat pe coordonarea eforturilor necesare finalizării procesului de evaluare a României până în anul 2025.
Cu această ocazie, Alexandru Petrescu a prezentat măsurile adoptate de ASF pentru implementarea recomandărilor prioritare formulate de diverse comitete internaționale precum Comitetul pentru Guvernanță Corporativă, Comitetul pentru Investiții și Comitetul Piețe Financiare. Aceste măsuri au pus un accent special pe domeniul asigurărilor și pensiilor private.
De asemenea, președintele ASF a evidențiat progresele realizate în aplicarea Strategiei Naționale pentru Piața de Capital. Un alt punct important al discuției l-a constituit alinierea codului de guvernanță corporativă la standardele impuse emitenților listați pe piața reglementată a Bursei de Valori București.
Sursa informațiilor este pagina oficiala Facebook: asf.romania.