Deficit bugetar – ce înseamnă?

Pentru a înțelege noțiunea de „Deficit bugetar” este foarte important ca în prealabil să cunoaștem ce este bugetul de stat. Altfel, bugetul de stat reprezintă un plan financiar anual, care reflectă toate cheltuielile care urmează să fie efectuate, dar și veniturile provenite de la administrațiile publice. Așadar, deficitul bugetar se referă la situația în care cheltuielile ajung sa fie mai mari decât încasările unei entități. Acest termen de „deficit bugetar” este folosit mai ales cu referire la deficitul bugetar al unui guvern, dar de asemenea poate fi folosit și în ceea ce privește un business, o firmă sau chiar persoanele fizice.

Care sunt cauzele unui deficit bugetar?

În prezent majoritatea statelor lumii înregistrează un deficit bugetar; această problemă a început să apară mult mai frecvent în ochii publicului încă din anii ’80.  Deficitul bugetar se datorează mai multor cauze cum ar fi:

  • creșterea cheltuielilor pentru finanțarea anumitor programe sociale;
  • creșterea cheltuielilor pentru anumite ramuri ale economiei;
  • scăderea producției de bunuri și servicii în economie;
  • dezvoltarea muncii nedeclarate.

Scăderea productivității în economie duce, cu siguranță, la o scădere a veniturilor încasate de stat. Odată cu acest fenomen, vor apărea și scăderi ale veniturilor populației, ceea ce va duce la o neplată a contribuțiilor de stat. 

De asemenea, dacă va avea loc și scăderea venitului și profitului firmelor care acționează pe piață, acestea vor înceta să își mai plătească îndatoririle la stat, iar statul, din nou, se va afla într-un deficit bugetar.

Munca nedeclarată sau, cum astfel este cunoscută sub denumirea de „muncă la negru”, este un factor decisiv care are o influență considerabilă asupra deficitului bugetar, deoarece, din ce în ce mai multă lume preferă acest tip de activitate, tocmai pentru a renunța la plata taxelor și impozitelor. Această „fugă” de îndatoriri este, de asemenea, un factor principal care duce la deficit bugetar.

Cum putem combate deficitul bugetar și care sunt măsurile care ar trebui luate în acest sens?

Astfel cum am punctat anterior, majoritatea statelor lumii se confruntă cu deficitul bugetar, fie la un nivel scăzut, fie la niveluri ridicate. Măsurile necesar a fi implementate pentru combaterea deficitului bugetar diferă de la o țară la alta și sunt personalizate în funcție de problemele căror remediu se urmărește.  

Deficitul bugetar în România

În România, de-a lungul timpului, au fost luate numeroase măsuri pentru combaterea deficitului bugetar. Prima măsură, dintr-o listă vastă de potențiale soluții a fost reducerea cheltuielilor guvernamentale, măsură adoptată de Executivul de la București, care presupune realocări de buget pentru sectoarele prioritare și tăieri de fonduri. Alte măsuri au vizat mărirea de taxe și impozite, fie prin majorarea lor efectivă sau prin mărirea ariei de impozitare. Cu alte cuvinte, această măsură implică identificarea de noi ramuri și sectoare care să plătească impozite dacă încă nu au făcut-o sau care urmează să plătească un procent mai mare decât cel precedent. Totodată, guvernele pot acorda o atenție mult mai sporită înspre plata și colectarea impozitelor, astfel va putea avea loc și reducerea considerabilă a evaziunii fiscale, iar, de asemenea, legislația fiscală va fi mult mai drastic aplicată, astfel încât să se asigure că toți contribuabilii își vor achita obligațiile.

Conform datelor Ministerului de Finanțe, deficitul bugetar al României în anul 2023 a fost de 5,68% din PIB, mai mic față de cel din 2022. Din păcate, în momentul de față, la începutul anului 2024, deficitul bugetar din România a ajuns la 9,1% din PIB, creșterea fiind una îngrijorătoare. Conform tratatului de la Maastricht, deficitul bugetar al unei țări nu ar trebui să depășească 3% din PIB-ul țării respective. Însă, având loc creșterea exponențială de la începutul anului, se prezice o creștere continuă a acestui deficit. România riscă să își piardă o parte din fondurile acordate de Comisia Europeană dacă nu va reuși să reducă acest aspect. O serie de măsuri anunţate până în prezent vizează creşterea veniturilor, precum: creşterea impozitului, eliminarea ratelor de TVA mai reduse pentru anumite categorii de produse, sau eliminarea beneficiului fiscal al angajaţilor din construcţii sau IT. Situaţia este dinamică, iar noi măsuri sunt aşteptate să fi anunţate. 

Alte măsuri care au dus la o scădere a deficitului bugetar din 2023 față de cel din 2022 sunt:

  • încasările din impozitul pe salarii și venit
  • contribuțiile de asigurări
  • încasările din impozitul pe profit
  • încasările nete din TVA
  • veniturile din accize
  • veniturile nefiscale 

Este dificil de spus care este limita de deficit bugetar pe care piețele o consideră sustenabilă, așa că, anul acesta, se presupune că vom ajunge la o creștere a deficitului bugetar de până la 10% din PIB, aceste valori menținându-se încă 2 ani după cum se speculează, dar și după evoluția lucrurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

Cine este obligat să aibă POS în 2024?

Luând în considerare capacitățile tehnologice din zilele noastre, nu este surprinzător că plata cu...

Limită depunere numerar bancă – persoană fizică

Care este limita pentru depunere numerar la bancă pentru persoana fizică? Multe bănci din România...

Am uitat să scot raportul z – ce se întâmplă?

Am uitat să scot raportul z - raport z scos în ziua următoare Potrivit art....

Valoare reziduală

Ce înseamnă valoarea reziduală? Valoarea reziduală reprezintă suma de bani pe care un client care...