Ce sunt mijloacele fixe?
Potrivit definiției date de art. 7 pct. 21 din Codul fiscal, mijloacele fixe reprezintă orice imobilizare corporală, care este deţinută pentru a fi utilizată în producţia sau livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi închiriată terţilor sau în scopuri administrative, dacă are o durată normală de utilizare mai mare de un an şi o valoare egală sau mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului.
Astfel, mijloacele fixe sunt toate activele corporale ale unei firme, care generează venituri, dar pe care firma le deține pe termen lung, fiind deținute pe o perioadă mai mare de un an.
Caracteristica principală a mijloacelor fixe este că acestea aduc beneficii economice pe o perioadă lungă de timp.
Acestea includ bunuri precum clădiri, mașini, echipamente, vehicule și mobilier care sunt folosite pentru a produce bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate altora sau pentru scopuri administrative.
Toate mijloacele fixe sunt înregistrate de către firmă cu ajutorul bilanțului contabil, cunoscut și sub denumirea de patrimoniu. Toate aceste mijloace fixe sunt ulterior evaluate la valoarea de achiziție sau de producție, fiind corectate de amortizarea acumulată.
În principiu, patrimoniul sau bilanțul unei firme este format din active și pasive. Dacă activele reprezintă valoarea bunurilor pe care le deține firma, pasivele reprezintă obligațiile și datoriile pe care le are entitatea economică.
Activele din bilanț se împart în:
- Active imobilizate: necorporale, corporale și financiare;
- Active circulante: stocuri, creanțe, investiții pe termen scurt și disponibilități bănești.
Pasivele din bilanț sunt reprezentate de:
- Capitaluri proprii;
- Provizioane;
- Venituri în avans;
- Datorii: pe termen lung și pe termen scurt.
Mijloacele fixe fac parte din categoria activelor imobilizate corporale și conform Codului Fiscal, un mijloc fix trebuie să aibă o valoare mai mare sau egală cu suma de 2.500 lei, din momentul în care este introdus în patrimoniu.
Ce înseamnă amortizarea mijloacelor fixe?
Amortizarea reprezintă procesul contabil prin care costul unui mijloc fix este alocat sistematic pe durata sa de viață utilă estimată. Scopul amortizării este de a reflecta pierderea de valoare a activului fix în rezultatele financiare ale companiei, conform principiului contabil al prudenței.
Ca atare, amortizarea reprezintă modul prin care valoarea inițială a mijloacelor fixe este redusă gradual, pe măsură ce acestea sunt utilizate.
În conformitate cu prevederile art. 28 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cheltuielile aferente achiziţionării, producerii, construirii mijloacelor fixe amortizabile, precum şi investiţiile efectuate la acestea se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării.
Pentru a putea fi amortizat, un mijloc fix trebuie să îndeplinească câteva condiții. Astfel, mijlocul fix amortizabil reprezintă orice imobilizare corporală care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
- este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative;
- are o valoare fiscală egală sau mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, la data intrării în patrimoniul contribuabilului;
- are o durată normală de utilizare mai mare de un an.
Însă, în conformitate cu dispozițiile aceluiași articol, nu reprezintă active amortizabile:
- terenurile, inclusiv cele împădurite;
- tablourile şi operele de artă;
- fondul comercial;
- lacurile, bălţile şi iazurile care nu sunt rezultatul unei investiţii;
- bunurile din domeniul public finanţate din surse bugetare;
- orice mijloc fix care nu îşi pierde valoarea în timp datorită folosirii, potrivit normelor;
- casele de odihnă proprii, locuinţele de protocol, navele, aeronavele, vasele de croazieră, altele decât cele utilizate pentru desfăşurarea activităţii economice.
Amortizarea mijloacelor fixe – formula contabilă
Amortizarea mijloacelor fixe se poate face în 3 moduri diferite: contabil, financiar și fiscal.
În ceea ce privește amortizarea contabilă, aceasta constă în devalorizarea bunului respectiv, dar și uzura pe care o suferă. Calculul amortizării se face ținând cont de valoarea mijlocului fix la început, de durata sa de viață și de valoarea acestuia după reevaluare.
Așadar, din punct de vedere contabil, amortizarea reflectă raportul dintre valoarea mijlocului fix, la începutul duratei sale de viață și durata de utilizare a bunului respectiv.
Amortizarea = valoarea contabilă a mijloacelor fixe (valoarea de achiziție – valoarea reziduală)/durata estimată de utilizare
Valoarea de achiziție reprezintă costul inițial al mijlocului fix, iar valoarea reziduală constă în valoarea estimată pe care activul o va avea la sfârșitul duratei de viață utile. În ceea ce privește noțiunea de durată estimată de utilizare, aceasta face referire la perioada de timp în care se estimează că activul va fi utilizat activ de companie.