În principiu, acțiunile reprezintă drepturile de proprietate pe care le are o persoană, din momentul în care decide să investească într-o companie. Datorită acțiunii cumpărate, proprietarul are dreptul la dividente, după ce unitatea respectivă va înregistra profit.
Dividendele reprezintă o parte din profiturile companiei, care sunt distribuite investitorilor, în funcție de investiția realizată, mai exact, de suma de bani pe care a investit-o. În cazul acțiunilor care vizează piața de capital, investitorii pot să cumpere sau să vândă acțiunile pe această piață autorizată (de exemplu, Bursa de Valori).
Tranzacționarea acțiunilor oferă investitorilor posibilitatea de a obține profituri, prin cumpărarea acestora, în cazul în care, acțiunile au fost vândute la prețuri mai mari decât au fost cumpărate.
Însă, chiar dacă se generează profituri, există și riscuri de a pierde sumele de bani investite. Indiferent de compania în care se cumpără acțiunile, nu există nicio garanție că prețurile vor crește.
În principiu, pentru a cumpăra acțiunile unei companii sau de pe piața financiară, este nevoie de un broker autorizat, prin intermediul căruia se pot cumpăra aceste active financiare, direct de la bursa de valori/companie, în numele investitorului.
Datorită evoluției tehnologice, brokerul specializat în investiții este regăsit, de cele mai multe ori, sub forma platformelor online, care fac legătura între investitor și piața de capital.
Astfel, rolul unui broker este de a oferi cât mai multe detalii despre instrumentele de investiții, cum ar fi, acțiunile, obligațiunile, fondurile mutuale, etc. Câteva exemple dintre cei mai cunoscuți brokeri de acțiuni sunt: XTB, eToro, Trading 212, Interactive Brokers.
Însă, deși achiziționarea de acțiuni se face, în general, prin intermediul unui broker, totuși, există modalități prin care poți cumpăra acțiuni direct de la companii, fără a folosi serviciile unui broker.
Aceste opțiuni includ planurile de cumpărare directă a acțiunilor (Direct Stock Purchase Plans – DSPPs) și planurile de reinvestire a dividendelor (Dividend Reinvestment Plans – DRIPs). Astfel, este posibilă achiziționarea de acțiuni și fără concursul unui broker specializat în acest sens, fiind o opțiune viabilă pentru cei care doresc să investească direct în acțiunile unor companii specifice.
Cum poți cumpăra acțiuni?
În primul rând, pentru a cumpăra acțiuni, este necesară o informare foarte bună legată de domeniul piețelor financiare, dar și de compania în care se dorește achiziționarea acțiunilor.
Astfel cum am menționat supra, acțiunile pot fi cumpărate fie prin intermediul unui broker, fie direct prin intermediul planurilor de cumpărare directă a acțiunilor, respectiv prin cele de reinvestire a dividendelor.
În contextul în care se dorește achiziționarea acțiunilor cu ajutorul unui broker, după alegerea acestuia, este recomandată o analiză amănunțită a ceea ce presupune brokerul respectiv, adică, ce taxe și comisioane percepe. De exemplu, cele mai întâlnite comisioane sunt:
- Comisioanele de tranzacționare- este aplicat, de cele mai multe ori, în momentul în care a fost plasat ordinul de cumpărare sau de vânzare al acțiunii;
- Comision de administrare;
- Comision de schimb valutar- este aplicat când investitorul dorește să convertească monede diferite, în momentul tranzacționării;
- Taxe pentru o perioadă de timp în care nu s-a efectuat nicio tranzacție;
- Taxe care se percep la încasarea dividendelor;
În ceea ce privește achiziționarea directă a acțiunilor, astfel cum am menționat, astfel de operațiuni pot fi realizate prin:
- planurile de cumpărare directă a acțiunilor (Direct Stock Purchase Plans – DSPPs);
- planurile de reinvestire a dividendelor (Dividend Reinvestment Plans – DRIPs).
Multe companii mari oferă planuri de cumpărare directă a acțiunilor, care permit investitorilor să cumpere acțiuni direct de la companie, fără intermediari, cum sunt brokerii specializați în domeniu. Avantajele DSPPs includ comisioane reduse sau inexistente, precum și posibilitatea de a face achiziții regulate la intervale stabilite.
DRIPs oferă investitorilor posibilitatea de a reinvesti automat dividendele primite pentru a cumpăra mai multe acțiuni ale companiei. Astfel, pentru o astfel de operațiune, persoana care dorește să investească în acțiuni în această modalitate trebuie să dețină cel puțin o acțiune în compania respectivă.
Pentru a putea cumpăra acțiuni în modalitățile enunțate anterior, primul pas este identificarea companiilor care oferă planuri precum DSPPs sau DRIPs. După alegerea companiei în ale cărei acțiuni se dorește a se investi, este necesară înregistrarea în planul respectiv prin completarea unui formular de înregistrare specific oferit fie de companie, fie de un serviciu de gestionare a planurilor de acțiuni și furnizarea unor informații bancare pentru tranzacții.
Majoritatea DSPPs și DRIPs necesită o investiție inițială minimă, care poate varia de la sume relativ mici, la sume mai mari. Totodată, se pot stabili achiziții periodice sau investiții unice, în funcție de opțiunile planului și preferințele personale ale fiecărui investitor.