Auditul intern reprezintă un proces de verificare în diverse domenii ale activității economice și administrative, oferind o evaluare imparțială și autonomă a operațiunilor unei entități. Scopul acestei practici este de a optimiza procesele organizaționale, contribuind la atingerea obiectivelor strategice ale entității auditate.
Prin natura sa independentă și obiectivă, auditul intern conduce la îmbunătățirea eficienței și eficacității managementului riscului, a sistemelor de control intern și a proceselor de guvernanță corporativă.
Cine este obligat să aibă audit intern?
Obligativitatea implementării auditului intern variază în funcție de sectorul de activitate și de anumite criterii specifice stabilite de legislație.
În sectorul public, ca regulă generală, majoritatea entităților au obligația de a organiza compartimente de audit intern. Această cerință se aplică tuturor entităților publice centrale și locale, companiilor și societăților naționale, regiilor autonome și societăților comerciale cu capital majoritar de stat.
În sectorul privat, obligativitatea auditului intern este determinată de anumite criterii financiare și operaționale. Societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată au obligația de a desfășura audit intern. De asemenea, societățile pe acțiuni care îndeplinesc cel puțin două dintre următoarele criterii sunt supuse acestei obligații: un activ total ce depășește 16 milioane lei, o cifră de afaceri netă de peste 32 milioane lei, sau un număr mediu de angajați mai mare de 50.
În domeniul financiar, obligativitatea auditului intern este extinsă la o gamă largă de instituții, reflectând importanța controlului și transparenței în acest sector. Printre entitățile obligate să implementeze auditul intern se numără instituțiile de credit, societățile de asigurare și reasigurare, societățile de servicii de investiții financiare, societățile de administrare a investițiilor, organismele de plasament colectiv și instituțiile financiare nebancare.
De câte tipuri este auditul intern?
Auditul intern se prezintă sub trei forme: auditul public intern, auditul intern în sectorul privat și auditul intern financiar. Deși diferite în privința anumitor aspecte, toate tipurile de audit urmează o metodologie structurată, care cuprinde mai multe etape.
Procesul de audit, indiferent de tipul său, parcurge următoarele faze: planificarea strategică a misiunii de audit, pregătirea detaliată a intervenției, executarea efectivă a procedurilor de audit, elaborarea raportului cu constatări și recomandări, și, nu în ultimul rând, monitorizarea implementării măsurilor corective propuse.
Auditul public intern, definit în cadrul legal ca o activitate funcţional independentă şi obiectivă, de asigurare şi consiliere, concepută să adauge valoare şi să îmbunătăţească activităţile entităţii publice, este reglementat, în România, prin Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Această formă de audit necesită o separare strictă între auditori și mecanismele de control intern sau operațiunile care fac obiectul auditului, pentru a garanta obiectivitatea și independența evaluării.
În cadrul auditului public intern, se disting patru categorii principale, fiecare cu focusul și obiectivele sale specifice:
- Auditul de sistem, care realizează o evaluare aprofundată a mecanismelor de gestiune și control intern, oferind o imagine de ansamblu asupra eficacității sistemelor organizaționale.
- Auditul de performanță, care se concentrează pe analiza parametrilor stabiliți pentru îndeplinirea obiectivelor entității, evaluând eficiența și eficacitatea utilizării resurselor publice.
- Auditul de regularitate, care examinează impactul financiar al deciziilor și acțiunilor asupra resurselor publice, asigurând conformitatea cu normele legale și reglementările în vigoare.
- Auditul tehnologiilor informaționale, care evaluează aspectele legate de IT, inclusiv riscurile asociate, politicile și procedurile implementate, precum și infrastructura tehnologică.
În sectorul privat, auditul intern este definit de Institutul Auditorilor Interni (IIA) ca fiind o activitate independentă și obiectivă de asigurare și consiliere, concepută să adauge valoare și să îmbunătățească operațiunile unei organizații. Acest tip de audit este guvernat de legislația specifică societăților comerciale, precum Legea societăților nr. 31/1990, și de standardele internaționale în domeniu, cum ar fi Standardele Internaționale pentru Practica Profesională a Auditului Intern emise de IIA.
Auditul intern financiar, o subcategorie importantă, se concentrează pe asigurarea conformității cu reglementările financiare în vigoare și pe optimizarea proceselor financiare. Acesta oferă o asigurare suplimentară managementului cu privire la corectitudinea și eficiența operațiunilor financiare și fiscale, contribuind astfel la reducerea riscurilor asociate și la îmbunătățirea performanței financiare globale a entității.
Deși anumite entități nu sunt obligate prin lege să aibă audit intern, multe organizații aleg să implementeze această practică în mod voluntar, recunoscând valoarea pe care o aduce în ceea ce privește îmbunătățirea proceselor, gestionarea riscurilor și consolidarea guvernanței organizaționale.
Așadar, auditul intern, indiferent de forma sa specifică, asigură integritatea, eficiența și conformitatea operațiunilor. Printr-o evaluare obiectivă, precum și prin oferirea de recomandări de îmbunătățire, auditul intern contribuie semnificativ la succesul și sustenabilitatea pe termen lung a entităților auditate, fie ele publice sau private.
Citește mai multe despre factura proformă.
