Bursa de Valori București și Institutul de Studii Financiare au discutat cu studenții despre piețele financiare nebancare

Bursa de Valori București (BVB), reprezentată prin Ștefan Musgociu, specialist în dezvoltare business și afaceri publice, a participat la o discuție cu studenții Facultății de Științe Economice din cadrul Universității din Oradea. Evenimentul a avut loc pe 7 mai și a fost organizat alături de Ieronim Ștefan, coordonator al Departamentului de Educație Financiară la Institutul de Studii Financiare (ISF).

Scopul întâlnirii a fost acela de a familiariza tinerii cu modul în care funcționează piețele financiare nebancare și oportunitățile pe care acestea le oferă economiei, precum și noilor generații de profesioniști. Reprezentanții BVB au remarcat energia și curiozitatea studenților prezenți, subliniind faptul că unii dintre aceștia sunt deja investitori activi pe piața bursieră din România.

„Acești pași timpurii spre înțelegerea și implicarea în mecanismele pieței de capital ne arată că viitorul este promițător”, au declarat oficialii BVB. Discuția s-a concentrat asupra ideei că piețele financiare nu sunt destinate exclusiv profesioniștilor; ele reprezintă o oportunitate pentru oricine dorește să învețe cum circulă capitalul, cum se dezvoltă companiile sau cum pot contribui ca investitori sau antreprenori la progresul economic.

Reprezentanții BVB au îndemnat tinerii să se implice activ: „Dacă ești student sau tânăr profesionist, implică-te, întreabă, explorează! Educația financiară este primul pas către o carieră solidă și decizii financiare mai bune.”

Sursa informațiilor este pagina oficiala Facebook Bursa De Valori Bucuresti: bursadevaloribucuresti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

Cine este obligat să aibă POS în 2025?

Luând în considerare capacitățile tehnologice din zilele noastre, nu este surprinzător că plata cu...

La ce bancă se poate alimenta cardul Revolut?

Revolut este un serviciu financiar digital care a câștigat rapid popularitate datorită funcționalităților sale...

Am uitat să scot raportul z – ce se întâmplă?

Am uitat să scot raportul z - raport z scos în ziua următoare Potrivit art....

Limită depunere numerar bancă – persoană fizică

Care este limita pentru depunere numerar la bancă pentru persoana fizică? Multe bănci din România...