Recomandările Consiliului privind planul bugetar-structural pe termen mediu al României și traiectoria corectivă în cadrul Procedurii de Deficit Excesiv au fost adoptate în reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată marți, 21 ianuarie, la Bruxelles. La această reuniune au fost adoptate recomandări similare pentru planurile bugetar-structurale pe termen mediu ale altor 20 de state membre.
România a fost reprezentată la această întâlnire de Tánczos Barna, viceprim-ministru și ministru al finanțelor. În cadrul discuțiilor s-a stabilit că România îndeplinește cerințele impuse de Regulamentul UE privind guvernanța economică (2024/1263), fiind acceptată o cale de ajustare fiscală pe o perioadă extinsă de șapte ani. Acest acord include reforme și investiții esențiale propuse în planul național.
Tánczos Barna a declarat: „România a primit un semnal de încredere din partea Consiliului UE privind consolidarea fiscală graduală necesară. Încadrarea ajustării într-un termen de șapte ani va permite economiei românești să mențină un nivel adecvat al investițiilor publice, evitând dezechilibrele și asigurând premisele unei creșteri economice sustenabile.”
Ministrul finanțelor a subliniat importanța proiectului anual de buget care urmează să fie adoptat până la sfârșitul lunii curente, subliniind că acesta va reflecta angajamentele asumate prin reformele și investițiile previzionate în planul bugetar-structural pe termen mediu.
„Am salutat modul în care Comisia Europeană și Consiliul UE au abordat aceste recomandări,” a adaugat Tánczos Barna. El a accentuat importanța valorificării noului cadru european pentru guvernanță economică într-un context geopolitic dificil.