Luni, 29 iulie, Bursa de Valori București (BVB) a lansat indicele BET-EF, primul indice dedicat celor mai importante sectoare de pe Piața Reglementată: energie, utilități și financiar, exceptând fondurile de investiții. Indicele pornește de la 1.000 de puncte și include inițial 11 companii selectate pe baza lichidității și a capitalizării free-float, informează Piața Financiară.
Radu Hanga, Președintele BVB, s-a declarat încântat de evoluția companiilor din aceste sectoare, menționând: „Ne bucură evoluția bună a companiilor care reprezintă aceste sectoare și credem că suntem într-o situație de câștig reciproc. Prezența la bursă aduce cu sine avantaje tangibile și intangibile, care se reflectă asupra evoluției companiilor și se transferă inclusiv la nivelul întregii piețe de capital. Sperăm să vedem tot mai multe companii listate la bursă în viitorul apropiat, care să consolideze și alte sectoare de activitate reprezentative în economia românească, precum tehnologia și IT&C, agribusiness, imobiliar, FMCG, turism sau transport”.
Companiile incluse în BET-EF la lansare sunt: Banca Transilvania, OMV Petrom, Hidroelectrica, Romgaz, BRD, Nuclearelectrica, Electrica, Transgaz, Transelectrica, Premier Energy și Bursa de Valori București.
Adrian Tănase, Directorul General al BVB, a subliniat că BET-EF răspunde nevoii de reprezentare a companiilor din energie, utilități și financiar, care dețin aproximativ 58% din capitalizarea bursieră totală: „Cu o pondere de aproximativ 58% din totalul capitalizării bursiere, companiile românești din energie, utilități și financiar, aveau nevoie de o reprezentare și sub forma unui indice. Evoluția din ultimii ani de la bursă, cu un număr tot mai mare de companii listate, s-a tradus și printr-o transformare a spectrului indicilor pe care BVB îi calculează și distribuie. Este al patrulea indice pe care îl lansăm în ultimii ani și ne așteptăm să devină un punct de referință pentru investitorii de retail și pentru investitorii instituționali care urmăresc piața și au nevoie de asemenea indici de referință pentru a-și construi portofoliile investiționale”.
BET-EF este un indice de preț ponderat cu capitalizarea free-float, cu număr variabil de constituenți. Ponderea maximă a unei companii este de 20%.
Capitalizarea totală a companiilor listate pe segmentul principal al BVB a depășit 350 miliarde lei, în creștere cu 25% față de anul trecut. Companiile din energie, utilități și financiar au o capitalizare de 200 miliarde lei, reprezentând 58% din total.
Citește mai multe despre Rata dobânzii de referință.